Adrian Mihalcea, necruțător cu spaniolii de la Dinamo. „Această minciună persistă! Nu văd cum jucătorii ar putea să mai aibă încredere”

Redactor:
Sorin Barbu
Adrian Mihalcea, necruțător cu spaniolii de la Dinamo. „Această minciună persistă! Nu văd cum jucătorii ar putea să mai aibă încredere”
  • Publicat:

Adrian Mihalcea a fost jucător și antrenor la Dinamo și este foarte îngrijorat de situația de la clubul din „Ștefan cel Mare”. Este dezamăgit că echipa lui de suflet a ajuns într-o situație dramatică și spune că îi este clar că jucătorii nu mai au încredere în conducere.

Adrian Mihalcea a fost antrenor la Dinamo într-o perioadă tulbure. Ionuț Negoiță nu mai dădea bani la echipă, pentru că negocia vânzarea clubului, iar peste această situația s-au suprapus și problemele uriașe aduse de pandemia de COVID-19. A rezistat la Dinamo doar 7 etape.

„A fost o situaţie care, într-un fel sau altul, m-a dezamăgit, dar, între ghilimele, lucrurile merg în aceeaşi direcţie sau mai rău, se afundă echipa într-o poziţie şi nu mă refer la cea fotbalistică, cât la cea administrativă, foarte grea”, a declarat fostul internațional.

„Singurii care îşi doresc cu adevărat salvarea acestui club sunt suporterii”

Adrian Mihalcea este dezamăgit de situația de la Dinamo. Spera foarte mult în proiectul lui Pablo Cortacero, spaniolul care l-a convins pe Cosmin Contra să vină pe banca formației din „Ștefan cel Mare”. Mihalcea și Contra se știu de mult și sunt amici buni. Au jucat împreună, dar au făcut echipă și la prima reprezentativă.

„Speram la un moment dat şi recunosc că sunt unii dintre cei care au sperat în acest proiect şi datorită, bineînţeles venirii lui Cosmin Contra, dar această minciună persistă în continuare şi nu cred că se va schimba ceva.

Nu mai am speranţa, nu mai văd cum mai pot jucătorii să aibă încredere într-o conducere care te minte de la săptămână la săptămână că-ţi vor intra banii şi au trecut 5 luni şi văd că lucrurile au degenerat, lucru şi mai grav, şi, din păcate, singurii care îşi doresc cu adevărat salvarea acestui club sunt suporterii”, a mai spus Adrian Mihalcea, pentru Telekom Sport.

La Dinamo sunt zile foarte tensionate. ProSport a scris că la ședința AGA bodyguarzii lui Pablo Cortacero ar fi bătut câțiva dintre suporterii formației din „Ștefan cel Mare”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei, pe mai multe drumuri din țară
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei, pe mai multe drumuri din…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Testamentul Monicăi Tatoiu. Ce se întâmplă după moartea femeii de afaceri
Testamentul Monicăi Tatoiu. Ce se întâmplă după moartea femeii de afaceri
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×